Recent am "savurat" cea mai lunga zi la servici, de 28 de ore, batandu-mi propriul record, ziua de 18 ore. M-am testat, mi-am testat limitele si a mers.
Uimitoare experienta. Intr-un supermaket, lumea si ziua e altfel. Casa de nebuni nu a vazut niciodata ce se poate vedea intr-un supermarket.
Am ajuns pe la orele 14, mi-am savurat repede cafeaua si tigara de inceput, sa prind curaj. In noaptea ce urma aveam inventar. Deja eram profund excitata de ce ma astepta. Dupa ce am consumat tigara de rigoare pentru un inceput in forta, mi-am infipt mainile intr-un scanner si m-am pregatit de executarea unor comenzi care sa imi asigure ceva marfa pe rafturi macar pentru urmatoarele doua zile. Nu apuc sa trec prin doua rafturi ca ma aud chemata in receptia marfii. "Bun", zic, in ritmul asta pana maine termin…
(more…)

Undeva, in lumea asta, un suflet de copil s-a stins.

Foarte aproape de mine, o mama, astazi, isi plange copilul. Foarte aproape de mine, tragedia are valente puternice. Stiu, in fiecare zi oamenii se nasc si mor. Stiu, in fiecare zi pierdem si castigam.

Dar cand e atat de aproape, parca e altfel. Privesc in ochi o mama. Si nu am vazut niciodata ceva care sa doara mai mult. Nu am vazut ochi incarcati de o suferinta mai mare.

Nu stiu ce sa ii spun. Nu am nimic de spus, nu e nimic de spus. Orice i-as spune, ar fi de prisos. Cuvinte fara sens. Ce as putea sa spun? ca inteleg? As fi ipocrita.. nu, nu inteleg… Vad, percep, simt, dar nu inteleg.

In lumea asta, o mama isi plange copilul….

In lumea asta, un suflet de copil s-a stins…

Cu siguranta Mihai Viteazul este una dintre cele mai celebre figuri in istoria romanilor.Cu siguranta fiecare roman cunoaste importanta pe care domnitorul a avut-o in istorie si cel mai important ca el a fost cel ce a facut posibil visul unirii pricipatelor romane.

Cu ceva timp in urma, cineva mi-a incredintat spre lectura trilogia lui Ioan Dan :

• Curierul secret
• Cavalerii
• Taina cavalerilor

La acel moment, Ioan Dan nu reprezenta nimic pentru mine. Printre paginile cartilor, am descoperit o alta fata a istoriei, un alt Mihai Viteazul. O istorie despre care nu s-a scris in manualele scolare, despre care revistele de specialitate nu pomenesc nimic. Ca e realitate istorica sau fictiune, parca nici nu mai conteaza. Este o pagina de istorie de un farmec aparte, cu personaje despre care mai ieri nu stiam ca exista. Cu oameni simpli, cu suflet mare , care au stat langa domnitor de la inceput pana la sfarsit, fara a astepta nici o rasplata decat implinirea unui vis. Cu eroi fara lauri, fara a fi cunoscuti, in umbra si totusi statornici si fideli binelui suprem. O mana de oameni langa un mare voievod.
Ceea ce m-a surprins foare placut a fost, dincolo de faptele de vitejie, a fost stilul autorului. Naratiunea si firul epic se desfasoara lin, povestea "curge" de la sine , imbinand actiunea si intriga cu descrieri minunate de natura, obiceiuri, locuri si oameni.

Si daca v-am starnit interesul, lectura placuta.

Incep a va asterne dvs. , cititorilor mei, randuri despre viata dintr-un supermarket oarecare , asa cum este ea traita de cei ce isi petrec cel putin jumatate din zi in acel loc.

Deschid aceasta serie prin a va prezenta un loc deosebit in incinta supermarket-ului, un loc aparte, un loc plin de farmec. La prima vedere, este vorba doar despre unul dintre concesionari. Inmedio. La o privire mai atenta, este cu adevarat un loc fermecat, care mai poate, prin oamenii ce il reprezinta, sa creeze acel unic sentiment de "acasa". De cand il stiu, acel loc e "guvernat" de doi oameni. Pentru noi, cei din interior, ei sunt "sefa" si "nenea Radu". Asa i-am cunoscut. Asa vor ramane. Sunt cei doi oameni ce dau farmec locului. Cu viata lor, cu problemele de zi de zi, alaturi noi si noi alaturi de ei. Dar ramanand cu adevarat doi oameni deosebiti. La "Inmedio" intri cu drag. Pentru ca stii ca indiferent ca vei cumpara sau nu, o vorba buna tot vei gasi. Pentru ca stii ca acei oameni si noi suntem o echipa. Pentru ca ne sunt prieteni deja.

Am avut intotdeauna o fixatie din a observa cosurile de cumparaturi ale clientilor intr-un supermarket. Cred, fara a exagera deloc, ca acel cos de cumparaturi spune multe despre omul care il poarta. Ceea ce se afla in el ii reflecta stilul de viata, obiceiurile si, de ce nu, nivelul de civilizatie.
Vad de cele mai multe ori doamne cochete avand in cos fixativ marca "X" (cea mai ieftina de pe piata ) si in acelasi timp cea mai scumpa crema de fata existenta (a fost un exemplu aleatoriu). Si ma uimeste dezechilibrul dintre cele doua articole. Mai uimitor este cand vad oameni despre care as putea afirma ca traiesc modest, la prima vedere, ca au in cos doar game de produse scumpe. Ma uimeste inca sa vad un barbat prost imbracat care achizitioneaza un "Cuvee Imperial". Uite ca haina nu il face pe om, totusi, nu?
Bineinteles, cu caracter exceptional sunt situatiile cand nu am reusit sa descifrez ce se ascunde in spatele cumparaturilor. Caci ceea ce se gasea in cosul de cumparaturi era departe de a putea fi asociat, produs cu produs. Am vazut chiar in aceasta seara un oarecare client cumparand un sac de cartofi si o cutie de prezervative. Nu m-am putut abtine sa nu zambesc , amuzata oarecum de comicul situatiei.

Sunt oameni de langa noi. Si altii ca mine, care urmaresc aspectul…

Anul trecut am primit o orhidee. In ghiveci, in primul ei an de viata. Am multe flori si imi sunt foarte dragi, dar orhidee nu avesesem pana atunci. am privit-o initial cu teama. Apoi cu interes. Era provocarea. Avea un boboc. Nu stiam nimic despre orhidee, dar traiasca tata google,care m-a invatat sa am grija de ea. Saptamani in sir am asteptat sa infloreasca. In fiecare dimineata ma trezeam si din pat alergam la ea, sa vad daca acel boboc s-a transformat intr-o minunata floare. Am asteptat mai mult decat puteam suprta si ea imi spunea in fiecare zi sa am rabdare, merita. Intr-adevar, a meritat. M-am trezit intr-o dimineata si am vazut-o in toata splendoarea ei, o minunata floare de orhidee, alba. A ramas in splendoarea ei aproape 2 saptamani. Apoi s-a scuturat incet, la fel de incet cum inflorise. Si am ramas sa astept… sa o vad din nou…

Seara.. seara tarzie de toamna tarzie…
Stam la o masa mica intr-un local anonim, ascuns. De ce ne ascundem? De noi, in primul rand. O cafea se raceste in fatza noastra in timp ce conversatia curge. Trecem de la un subiect la altul, gravitam in jurul aceluiasi etern subiect: noi. Fabulam caci nu ne permitem sa avem certitudini.
Ne unesc multe dar ne despart si mai multe.
Te privesc cum te joci in jurul meu, in cuvinte ce au rezonante adanci. In cuvinte ce vor sa spuna dar nu spun. Si ma gandesc daca nu fac si eu cel putin acelasi lucru cu tine.
Scrumul din tigara cade singur… inca o tigara arsa… Dar prin ea am mai castigat 5 minute din viata mea cu tine. Am furat. Am oprit timpul pret de o tigara arsa.
Si vorbim despre tot si orice. Mai putin despre noi. Noi nu exista.
Peste cateva minute ne plimbam prin parc. Noaptea e tacuta. Si deodata, tacuti suntem si noi. Pasi ce se pierd pe alei intunecate. Cuvinte ce nu se rostesc. Tacere.
Sa imi iau ramas bun de la tine? Nu pot sa imi iau ramas bun de la ceva ce nu este al meu.
Am mai inchis intr-o cutie inca o amintire …
…cuvinte fara sens… sentimente fara vina… amintiri de mine…