Stiu … sunt sute de cazuri. Dar acesta mi-a atras atentia in mod deosebit, pentru ca se intampla langa mine. Stiu ca la prima vedere oamenii incearca sa minimalizeze problemele altora. Stiu ca aveti propria viata. Dar, cititorule, apleaca-te pentru cateva clipe asupra acestor randuri. E vorba de o viata de om. Iata povestea ei…

"Numele meu este Burungiu Madalina, sunt din Tulcea.
Povestea mea a inceput inainte sa apar pe lume. N-am mai avut rabdare sa astept 9 luni ca sa vad lumina zilei, sa ma bucur de viata…
Si astfel m-am nascut prematur, la doar 7 luni… Nici n-am apucat sa deschid bine ochii, sa privesc imprejur… si am cazut intr-o mare de necazuri, nesfarsite, ce-mi calauzesc si acum pasii, zi de zi…

(more…)

Acest post este un caz de viata real. Departe de mine gandul de a transforma aceasta sectiune in ceva asemanator cu "povestiri adevarate & company". E un caz de viata real, trait de mine si al carui sfarsit nu il cunosc. Il fac public pentru ca nu stiu daca singura voi putea sa ii aduc un final fericit si pentru ca va putea servi ca lectie moralizatoare de viata.
Cu aproape 3 ani in urma, o vecina ii povestea mamei mele despre fiica ei, de nici 20 de ani, care tocmai nascuse un copil. Traind in concubinaj cu un barbat, presupus a fi tatal copilului, nu aveau nici casa, nici masa. Sufletul de copil care tocmai venise pe lume era lipsit de orice sansa. M-am hotarat fara sa clipesc sa ii fiu parinte spiritual si sa o ajut sa paseasca in viata.
Nu mi-am dorit in mod neaparat sa am o finuta la acel moment. Dar il rugam pe Doamne- Doamne sa imi dea o finuta si sa fie scorpion. Dorinta mi-a fost implinita. Si i-am pus numele bunicii mele, nume cu rezonata aristocratica : Elena . In tot acest timp, am incercat sa o tin cat mai mult cu mine. Simteam ca acesta era cel mai bun lucru pe care il puteam face pentru ea. Am tinut-o in brate nopti in sir cand avea colici si cand ii ieseau dintisorii. I-am cantat nopti in sir pana cand am observat ca il prefera pe Julio Iglesias. Cu ea in brate faceam orice. Si o simteam linistita.
(more…)

In aceasta dimineata, in jurul orei 11, accident rutier la intrarea in Galati dispre Braila, in apropiere de sediul Nalba. Cele trei autoturisme implicate au fost foarte sifonate, dar accidentul nu s-a soldat cu victime.

Dupa doua saptamani, inapoi acasa. Doua saptamani in care am stat in Craiova. In kaufland Craiova, mai bine spus. Dupa o saptamanaA am fost intrebata ce mi-a placut in Craiova. Am intrebat si eu ce credea lumea ca am reusit sa vad.

Doua saptamani in care am intrat in magazin la 6 dimineata si am iesit la 11 noaptea. De vazut am vazut orasul mai mult noaptea. Centrul e frumos. Luminat noaptea intr-un minunat joc de lumini. Ziua insorit. Cu terase cu aer de vacanta. Eu le-am vazut in fuga pe toate. Si imi pare rau ca nu m-am oprit macar odata sa gust din savoarea unei bauturi reci intr-o zi caniculara la acele terase. Dar poate voi mai avea ocazia.

Ziua mea am petrecut-o acolo. Adica Sfanta Maria. Printre oameni straini, dar care m-au facut sa ma simt minunat. Mi-au dat o parte din ei.

Mi-am adus acasa florile primite, inclusiv buchetul de crini de 2 metri inaltime. Si cel mai frumos plus din lume: cangurul cu pui Si cel mai important : mi-am adus sufletul acasa

Imi fac bagajele. Printre haine si cosmetice, imi pun micile maruntisuri de care depind. Departe de casa, am nevoia sa imi creez sentimentul de acasa. Si pentru asta, am nevoie de ceea ce imi creaza sentimentul de "acasa".

Iau cu mine iconita mea, pe care o port cu mine oriunde as fi. Iau cu mine sticluta cu mir, care nu imi lipseste niciodata din geanta. Iau cu mine maimutica mea de plus, viu colorata si cu un zambet tamp. Iau cu mine muzica sufletului meu, pe un CD. Iau bratara cu cei 10 delfini, sa nu uit carui loc apartin. Iau cu mine o parte din viata mea. Imi iau prietenii cu mine, in suflet. Si le-am promis ca ii voi aduce inapoi acasa. Iau cu mine in suflet tot.

Si parca astazi casa mea mi se pare cu atat mai "acasa". Depind de sentimentul de "acasa".

A… sa nu imi uit sufletul. Il iau cu mine in bagaje. Fara el nu as mai fi eu. Cand ma voi simti singura orice imi va crea sentimentul de acasa imi va fi o minunata alinare.

Revin. Intotdeauna revin. Aduc cu mine amintiri, atat de multe cat pot aduce in suflet.

Ajung la serviciu si primul gand este sa merg sa fumez o tigara acompaniata de ceva rece. Nu imi doream o cafea si mi-am amintit ca lasasem cu o seara inainte o sticla cu suc in frigiderul din sala de mese. Deschid usa frigiderului si ii cercetez din ochi continutul. Mai privesc odata cu atentie si vreau sa cred ca doar mi se pare. Cineva isi "conserva" aripioarele. Aripioarele "Always" bineinteles.

Din pasiunea a doi oameni, unul in spatele camerei, altul in fata camerei.

(more…)

O mie de ganduri haotice in mintea mea. O mie de intrebari fara un singur raspuns.
Si Rami, altfel decat stiu eu ca este. Un pericol. Pentru mine si cei din jur. Asta a fost concluzia unei persoane foarte importante pentru mine. Pericolul de a ma avea aproape.

Lumea mea e un haos. Rami e un haos in ganduri haotice din care nicio idee nu se poate extrage cu claritate. Constientizarea aspectului este departe de a se produce.

Ma pregatesc pentru o noua sedinta foto. Nu vreau sa ascund nimic. Haosul din gandurile mele va fi prins intr-o fotografie. Tristetea din ochii mei va fi furata de o fotografie. Ce simt va fi imortalizat de o fotografie.

Astazi am avut o noua sedinta foto. Din pasiune. A mea si a celor din spatele camerei.
Va impartasesc rezultatul. Rezultatul muncii a trei oameni.

(more…)

Cineva mi-a spus, nu demult, ca exista doua tipuri de oameni: cei care vad si cei care aud. Si nu vorbesc despre a vedea si a auzi ca si simturi si atat. Vorbesc despre cei careA pot vedea ceea ce ceilalti nu vad si despre cei care pot auzi ceea ce ceilalti nu aud.

Rami vede. Privirea este cea care "citeste". Si tot in privire "citeste".

Mai tare decat o palma doare o vorba. Dar exista ceva ce doare mai mult decat o vorba. O privire. O privire in care citesti neincredere, dezamagire, regret. Nimic nu doare mai tare.